Moscova (data provizorie fiind 18 martie curent), cu aproximativ 2 săptămâni înainte de scrutin. Evenimentul dat va reprezenta o pledoarie pentru PCRM, care prin acest intermediu va încerca să cucerească electoratul "nesigur", demonstrând „capacitatea" guvernării comuniste de a soluţiona problema transnistreană cu ajutorul Moscovei (fiind ajutat de mass-media locală subordonată sau simpatizantă, dar şi de cea rusească).

Pe de altă parte, Kremlinul evită să găsească soluţii reale şi urgente pentru problema transnistreană înainte de alegeri, pentru a exclude repetarea unei "trădări" din partea lui Voronin similare celei din 2003. Rusia acţionează în cunoştinţă de cauză, lipsind însă PCRM-ul de un bonus electoral major (soluţionarea conflictului transnistrean este unul din cele mai semnificative eşecuri ale comuniştilor de-a lungul guvernării).

Tonul impus de Rusia şi acceptat fără rezerve de conducerea comunistă încurajează in/direct Tiraspolul să ignore în continuare propunerile "în pachet" ale Chişinăului (care cuprind şi Legea privind statul juridic special al regiunii transnistrene), să blocheze premeditat formatul de negocieri "5+2" şi să vehiculează şi mai efervescent ideea "divorţului civilizat" dintre Tiraspol şi Chişinău, bazându-se pe rezultatele cu caracter dubios, completamente subiective şi manipulate ale referendumurilor din regiunea transnistreană (în special cel din septembrie 2006, în care populaţia regiunii transnistrene s-a pronunţat împotriva unui stat unitar în cadrul RM).

În timp ce UE şi SUA sunt incapabile să schimbe „raportul de forţe" dintre Chişinău şi Tiraspol, nu doar din cauza implicării active şi substanţiale a Rusiei în favoarea regimului separatist, dar şi datorită procesului decizional, reformelor şi procesului de integrare europeană implementate defectuos, dar în mod voluntar şi conştient de guvernarea RM.

Continuare pe blogul lui Denis Cenuşă